România, victorie dramatică în fața Rusiei. Stejarilor le priește la Botoșani. „Au arătat că au o inimă mare, au jucat un rugby bun”

România, victorie dramatică în fața Rusiei. Stejarilor le priește la Botoșani.
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Naționalei de rugby a României îi merge bine la Botoșani. După ce au învins Germania cu 38-10, „Stejarii” s-au impus, sâmbătă, și în fața Rusiei, scor 22-20, în etapa a patra a Rugby Europe Championship.

România a revenit pe stadionul Municipal din Botoșani pentru meciul cu Rusia, din cadrul Rugby Europe International Championship 2019. În fața a aproximativ 2000 de spectatori care s-au manifestat zgomotos și au încurajat naționala, elevii lui Marius Tincu au făcut o primă repriză foarte bună. După primele 40 de minute, România conducea cu 16-5 și erau speranțe pentru un rezultat pozitiv în fața unei echipe puternice din rugby-ul mondial.

În partea secundă, rușii au fost mai agresivi și au încercat să revină. În prelungirile meciului, rușii au reușit un eseu prin Gadjiev, iar scorul devenea 22-20. Din fericire, lovitura de pedeapsă a fost ratată, iar România a câștigat această partidă.

România are până acum două victorii, cu Germania și Rusia, și două înfrângeri, cu Georgia și Spania. Ultimul meci din REIC 2019 este programat pe 17 martie, împotriva Belgiei, partidă care se va juca la Bruxelles.

La finalul partidei, atât antrenorul Marius Tincu, cât și Alin Petrache, președinte FRR, au remarcat jocul bun al unor jucători tineri care abia au făcut pasul către prima reprezentativă.

„Am avut noroc, dar, uneori, trebuie să ai și noroc. Lumea trebuie să înțeleagă că suntem o echipă tânără, au fost doar cinci jucători din vechea gardă. Sunt băieți care au nevoie de meciuri, trebuie să joace, mai ales în campionat. Bravo pentru ce au făcut, pentru că Rusia merge la Cupa Mondială. E o echipă pe care o să o vedem în deschiderea Cupei Mondiale, împotriva Japoniei. Astăzi au arătat că au o inimă mare, au jucat un rugby bun. Bravo pentru ce au făcut”, a spus Mihai Tincu, antrenorul naționalei de rugby a României.

„O victorie bine meritată. Avem o echipă extrem de tânără, trei sferturi din jucători au între 20 și 23 de ani. Au nevoie de experiență și mai ales de experiență de genul acesta, cu echipe puternice. Ceea ce s-a întâmplat astăzi este o bucurie, aveam nevoie de această victorie. O victorie te remontează de fiecare dată. Meciul de săptămâna viitoare de la Bruxelles de săptămâna viitoare este destul de dificil dar sper să încheiem această campanie cu o victorie la Bruxelles”, a declarat Alin Petrache, președinte FRR.

„Am controlat jocul, au fost unele momente când au venit peste noi dar ne-am concentrat, am stat uniți iar rezultatul a fost pozitiv. Am vorbit de la început că trebuie să ne dăruim, să ne sacrificăm. Așa se câștigă un meci de rugby, cu sacrificiu. și mult sânge. Face parte din joc. Asta înseamnă că ai muncit”, a transmis și Adrian Ion, căpitanul naționalei de rugby a României.

Romania-Rusia 22-20 (13-5)
Stadion Municipal Botosani
Arbitri: Thomas Charabas-Luc Ramos, Cyrille Le Gall(toti Franta)
Au marcat: Eseu de penalizare, Vlaicu-3lp, Melinte-2lp respectiv Artemyev-e, Selskii-e, Vavilin-e, Gadzhiev-e
Cartonase galbene: Davydov, Selskii

România: 1.Constantin Pristavita (CSM Stiinta Baia Mare), 2. Eugen Capatina (Timisoara Saracens), 3. Alexandru Tarus (Sale Sharks), 4.Johan Van Heerden(Perpignan), 5.Marius Antonescu(Colomiers), 6. Andre Gorin (Massy), 7.Adrian Ion (C) (CSM Bucuresti), 8. Cristi Chirica (CSM Stiinta Baia Mare), 9.Florin Surugiu (CSA Steaua), 10.Florin Vlaicu (CSM Bucuresti), 11.Ionut Dumitru (CSA Steaua), 12.Tangimana Fonovai (CSM Bucuresti), 13.Nicolas Onutu (CSM Bucuresti), 14.Vladut Zaharia(Timisoara Saracens), 15. Marius Simionescu(Timisoara Saracens)
Rezerve: 16. Ovidiu Cojocaru (CSM Stiinta Baia Mare), 17. Iulian Hartig (CSM Bucuresti), 18.Alexandru Gordas(CSM Bucuresti), 19. Ionut Muresan (Timisoara Saracens), 20.Dorin Lazar (Timisoara Saracens), 21.Alexandru Tigla (CSM Stiinta Baia Mare), 22. Ionel Melinte (CSA Steaua), 23. Vladut Popa (Timisoara Saracens)
Antrenor principal: Marius Tincu

Rusia: 1. Andrei Polivalov(VVA Saracens), 2. Stanislav Selskii(Yenisey), 3. Vladimir Podrezov(VVA Saracens), 4. Andrey Ostrikov(Sale Sharks), 5. Andrei Garbuzov(Krasny Yar), 6. Anton Sychev(Metallurg), 7. Tagir Gadzhiev(Kuban), 8. Nikita Vavilin(Slava Moscova), 9. Dmitri Perov(VVA Saracens), 10. Yuri Kusharev(Krasny Yar), 11. Mihail Babaev(VVA Saracens), 12. Dmitri Gerasimov(Yenisey), 13. Vladimir Ostroushko(Kuban), 14. German Davydov(VVA Saracens), 15. Vasily Artemyev (C)(Krasnyn Yar)
Rezerve: 16. Evgenii Matveev(VVA Saracens), 17. Evgeny Mishechkin(Slava Moscova), 18. Innokentiy Zykov(Yenisey), 19. Bogdan Fedotko(Krasny Yar), 20. Vitaly Zhivatov(VVA Saracens), 21. Alexey Scherban(Yenisey), 22. Ramil Gaisin(Yenisey), 23. Viktor Kononov(Yenisey)
Antrenor: Lynn Jones

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Devine obligatoriu de la 1 OCTOMBRIE 2024. Se va aplica în absolut TOATĂ România
Devine obligatoriu de la 1 OCTOMBRIE 2024. Se va aplica în absolut TOATĂ România
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×